Toyota vrea să vândă exclusiv mașini electrice în Europa începând din 2035

Autor: Adrian Somai 22 iun. 2023 Știri auto

Toyota are planuri mari în direcția electrificării, constructorul nipon gândindu-se deja chiar la un portofoliu care să conțină exclusiv modele electrice. În urmă cu numai câteva zile, oficialii producătorului nipon prezentau o nouă strategie în acest sens, dezvăluind pașii pe care vor să îi urmeze pentru a se transforma într-o companie complet electrică. Acum însă, Toyota anunță că este pregătită ca începând din 2035 să vândă numai modele electrice pe piața auto europeană.

Strategia celor de la Toyota este considerată a fi una destul de îndrăzneață, constructorul nipon asumându-și câteva obiective mai mult decât optimiste. Spre exemplu, Toyota și-a propus să lanseze în anii următori modele electrice cu o autonomie de peste 1.500 de kilometri. Potrivit planului prezentat, asemenea modele ar urma să ajungă pe piață până în anul 2028. De asemenea, producătorul japonez vrea să aducă pe piață baterii care să se încarce în doar zece minute.

Chiar dacă strategia Toyota se concentrează în acest moment pe tot ceea ce ține de electrificare, producătorul nipon nu va renunța încă la producția de modele cu sisteme de propulsie hibride. Potrivit InsideEVs, asemenea modele vor fi disponibile în continuare pe cele mai multe piețe auto ale lumii. Lucrurile ar putea sta însă diferit pentru piața auto europeană!

Toyota nu susține implementarea viitoarelor norme de poluare Euro 7

Directorul de operațiuni Toyota Motor Europe, Matt Harrison, a declarat recent în cadrul unui interviu că producătorul pe care îl reprezintă este pregătit să comercializeze exclusiv modele electrice pe plan european începând din 2035. Harrison spune că estimează ca modelele electrice să reprezinte 15% din vânzările Toyota în 2025, respectiv 55% din vânzările totale în 2030.

În plus, Toyota este unul dintre numele importante din industria auto care nu susțin implementarea noilor norme de poluare Euro 7. Matt Harrison a adus în discuție și acest subiect, declarandu-și optimisul cu privire la modificarea acestor norme în perioada următoare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide